De fiecare dată când îmi aduc aminte de toţi...

...cei cu care m-am unit, fie chiar și doar pentru o seară, uneori câteva clipe, rememorez senzaţia de 1+1=0 care se instala, invariabil, DUPA. În loc să simt că 1+1=1, idealul râvnit prin unirea respectivă, celălalt 1 îmi lua și partea mea de 1. Si deveneam 0. Si viata mea a fost o înșiruire de 'înzeroiri'' din ce în ce mai înfocate prin care căutam cu înfrigurare îngheţarea unirii și obtineam doar abisul etern prin pierderea sufletului.
Foarte târziu am descoperit că mai trebuia un 1 la această adunare și că doar cu El 1+1+1=1. Si am aflat că fericirea este dată doar de aceste două posibilităţi:
1+1+1=1, unde ''unul'' diferit de tine ar trebui să fie unul singur toata viaţa (fericţi cei care au găsit combinaţia devreme, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor)
1+1=1, unde 'unul' diferit de tine este El... și atunci nu îţi mai trebuie chiar nimic.
Cineva spunea că am structură de pustnic...
Îl cred.

Cineva....cândva...

... a cerut ceva pentru mine de la cineva numit Dumnezeu. Şi de atunci îl numesc şi eu Dumnezeu....

Alege mântuirea

Alege mântuirea. Căci ''cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui". (Matei 24, 1-13)

Despre relaţia părinţi-copii

Citez din blogul: http://siegfriedschnapp.blogspot.ro/2012/07/razbunare.html

''Nu putem reuşi în viaţă decât devenind adulţi, adică, cum explica un vestit şi important psihoterapeut (Howard Halpern în Cutting Loose) "despărţindu-ne de părinţi ", adică redefinind relaţia părinţi - copil (vezi pe blog si textul meu despre " definiţia relaţiei ") : părinţii încetează " să aibă grijă " de copil, pentru că acesta, devenind adult, îsi poate purta singur de grijă (munceşte, câstigă, plăteşte chiria propriei locuinţe, are relaţii, etc.), iar relaţia părinţi - copil devine o relaţie între adulţi mai în vârstă (părinţii) - adult tânăr (fostul copil).  Tânărul dobândeşte astfel o altă identitate, încetează să fie (ca funcţie) fiu sau fiică şi devine bărbat sau femeie, cele doua indentităţi de fiu/fiică şi bărbat/femeie neputând, în nici un caz, coexista ! Cei care ramân fii sau fiice nu pot fi realmente adulţi, adică să preia responsabilitatea pentru urmările faptelor lor, deci n-au cum să reuşească din plin în viaţă, neputându-şi asuma corect celelalte roluri identitare : profesionist în meserie, partener, părinte etc.''

Credeam că am eu o problemă în relaţia cu părinţii, pentru că niciodată nu am alergat la ei pentru ajutor, dar se pare că aşa trebuie să fie. Poate că m-am maturizat foarte devreme, poate prea devreme pentru a putea accepta acest lucru şi mama, care îmi reproşează mereu că nu mi-e dor de ea. Poate că de aceea voi fi mereu copil în suflet. Poate că m-am născut deja adultă. Sau poate sunt un adult-copil. Un copil cu copii sau cel mai mare copil din casă, deşi doi sunt ai mei. Imposibilitatea coexistenţei celor două identităţi creează o zbatere internă destul de sâcâitoare.  Poate că am rămas prinsă între aceste două identităţi, deşi maturizarea mea nu a survenit forţat şi identitatea mea de copil nu se manifestă niciodată faţă de părinţii mei.

Viaţa este arta...

Viaţa este arta de a juca şah cu tine însuţi. Totul este să reuşeşti să NU îţi dai mat niciodată.

Sunt sigură că...

...a venit pe lume pentru a mă învăţa răbdarea.

Botezul

Botezul este prima taină fundamentală a Bisericii Ortodoxe, prin botez fiecare credincios devenind membru al trupului tainic al lui Hristos. Potrivit învăţăturii Bisericii, această taină a Botezului se săvârşeşte la 40 de zile după naştere, deci încă din pruncie.
Atunci când eşti botezat, eşti prea mic şi nu-ţi dai seama de nimic. Poţi trăi apoi conform regulilor acestei taine pentru că le înţelegi (sau nu), sau poţi trăi degeaba.
Cuvintele sunt însă neîncăpătoare. Ele nu pot exprima imensa binecuvântare pe care o simţi la al ''doilea'' botez.
Al ''doilea'' botez începe atunci când ai înţeles.

Cea mai delicată descoperire din viaţa mea...

...a fost atunci când am descoperit că peruşii au gene.

Datoria părinţilor

Datoria primordială a unui părinte este să aibă mereu grijă de copilul său. Dar datoria cea mai importantă a unui părinte este în mod clar să facă în aşa fel încât, fără a-şi neglija nicio clipă copilul, să fie sigur în orice clipă că acel copil îşi poate purta şi singur de grijă, orice s-ar întâmpla. Cordonul ombilical între mamă şi copil trebuie tăiat. Taie doctorul la naştere. Apoi încet-încet trebuie să tai tu, ca mamă, altfel, în mod instinctiv, taie copilul şi nu întotdeauna va fi bine pentru el. Când mama taie încet-încet cordonul, îi face copilului cel mai bun bine din lume: îl învaţă să zboare cu propriile aripi, chiar dacă încă nu este poate momentul sau încă ea îl mai poate duce în spate. Copilul taie instinctiv cordonul şi atât. Nu ştie de ce, dar simte nevoia de a se revolta, de a nu mai asculta de părinţi, pentru a învăţa să zboare singur. Simte că acest lucru îi este necesar. Dar nu ştie de ce şi nu ştie ce să pună în loc. Şi de aici apar greşelile, dramele, pentru că el se tot loveşte până învaţă, sau nu, să zboare. Atunci când tai tu cordonul, poţi reuşi să faci în aşa fel încât, oricând va fi momentul, vei pleca liniştit că puiul tău ştie să zboare singur.

Magnetul pentru autoritate

Pentru a avea autoritate asupra copilului (spre binele său), pentru ca acesta să ia în considerare sfaturile şi sugestiile noastre, trebuie să creăm un mediu sănătos, curat, plin de iubire, credinţă, înţelegere, îngrijire, bunăstare (nu neapărat materială, ci mai ales emoţională), bunăvoinţă, critici constructive, soluţii pozitive, lipsit de violenţă verbală şi fizică, ţipete, urlete, pedepse, lipsit de stres, etc., care să funcţioneze asupra copilului ca un magnet în situaţii de criză. Cu alte cuvinte, trebuie să-şi aducă aminte cu nostalgie şi în mod plăcut de părinţii lui, de copilărie, de …ACASĂ (oriunde s-ar afla, oricât de mult s-ar fi îndepărtat de noi, oricât de bine sau rău i-ar fi şi oricât de mult nu ne-a ascultat, vrând să înveţe, evident, din păţaniile proprii, nu din sfaturile celor păţiţi).

Atunci când îi vorbeşti cuiva din experienţă despre spovedanie...

...şi rolul său de platoşă sau ajutor în vreme de cădere pentru viaţa omului şi când persoana respectivă spune că 'va încerca' să se spovedească, vei şti că acea persoană NU va face nimic în acest sens.